Manifestul simbolist

În acel articol, Jean Moréas vorbeşte despre o artă care va fi inamica declamaţiei, a didacticismului sau a falsei sensibilităţi şi proclamă că poezia trebuie să sugereze, nu să descrie. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate şi preţioase şi a versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic.
Deşi simbolismul francez a durat foarte puţin, el a fertilizat poezia modernă, negând gândirea ştiinţifică, raţionalistă. Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur Rimbaud cu experieţa clarviziunii, s-au născut temele lui Charles Baudelaire, a corespondenţelor şi una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte.
Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea femeii, decadenta, arta pentru artă.
Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles („Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie literară şi Charles Baudelaire în poemul Correspondances („Corespondenţe”), în care natura este definită drept un "templu de simboluri".

George Bacovia

Câteva caracteristici ale simbolismului românesc

Poeţii simbolişti se dovedesc foarte sensibili la toate noutăţile din muzică, pictură, ştiinţă, preiaiu idei filosofice din Fiche, Schelling, Schopenhauer, Hegel, manifestă interes pentru opera lui Novalis, Poe sau Whitman, dar şi pentru arta orientală.
O caracteristică fundamentală a simbolismului românesc, care îl deosebeşte de cel francez, este aceea că îşi asimilează parnasianismul.
De asemenea, introduce în poezie câteva elemente noi. Scriitorii care aparţin acestui curent literar opereză foarte mult cu simboluri, ele având menirea să inlocuiască expresiile directe, iar raportul dintre simbol si realitatea sufletească nu este dezvăluit, ci numai sugerat.
Simbolismul românesc a început la Literatorul, revistă legată de marile tradiţii ale literaturii române, de „paşoptismul” romantic si ancorată, cu adâncă responsabilitate, în problemele sociale şi politice. În acelaşi timp, a fost o publicaţie preocupată de pedagogia clasicistă a făuririi versurilor frumoase, a „artelor poetice” ilustrate de nume mari – Aristotel, Horaţiu, Boileau, de didactica aspiraţiilor ideale în care Arta, Frumosul, Poetul se scriu cu majuscule.

Apariţia simbolismului românesc

În ceea ce priveşte simbolismul românesc, acesta se conturează la sfârşitul secolului trecut şi este un produs al oraşului. Reprezentanţi : Ion Minulescu, George Bacovia, Ştefan Petică, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, M. Săulescu, Elena Farago şi alţii.
Aşa cum remarcă Lidia Bote, acest curent literar parcurge mai multe etape : în 1860 începe etapa estetică-teoretică şi este reprezentată prin Alexandru Macedonski; cea de-a doua, cuprinsă între 1892-1908, este o perioadă de experienţe şi căutări; urmează o alta de plenitudine (1098-1914) iar ultima marchează declinul (1914-1920).
Simbolismul apare ca reacţie antipozitivistă şi antirationalistă.

Aparitia simbolismului

Este un curent literar care a apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva romanticilor, a impersonalităţii reci a poeţilor parnasieni.
Precursor al simbolismului în Franţa este considerat Charles Baudelaire - prin volumele de versuri Corespunderi, Florile Raului, iar în literatura română Mihai Eminescu, mai ales prin muzicalitatea ce-l apropie de poezia simbolistă (Dintre sute de catarge, Melancolie, Se bate miezul nopţii).
Numele curentului a fost dat în 1886 de Jean Moreas, care a scris articolul manifest Le Symbolisme. Tot acum se formează gruparea cu acelaşi nume condusă de Stephan Mallarme. În acelaşi an, Rene Ghil înfiinţează şcoala simbolist-armonistă devenită apoi filosofico-instumentalistă. Există poeţi simbolişti - Jules Laforgue, Jean Corbiere - care îl consideră şef de şcoală pe Paul Verlaine şi care îşi iau numele de decadenti.

George Bacovia - Rar

Interpretare: Nicu Alifantis
Text:
"Singur, singur, singur,
Într-un han, departe -
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie -
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine -
Şi de-atâta vreme
Nu ştie de mine
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur...
Orice ironie
Vă rămâne vouă -
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-or să mă mai cheme -
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie -
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur..."

George Bacovia - Decembre

Interpretare: Nicu Alifantis
Text:
"Te uită cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte nainte."