Poeţii simbolişti se dovedesc foarte sensibili la toate noutăţile din muzică, pictură, ştiinţă, preiaiu idei filosofice din Fiche, Schelling, Schopenhauer, Hegel, manifestă interes pentru opera lui Novalis, Poe sau Whitman, dar şi pentru arta orientală.
O caracteristică fundamentală a simbolismului românesc, care îl deosebeşte de cel francez, este aceea că îşi asimilează parnasianismul.
De asemenea, introduce în poezie câteva elemente noi. Scriitorii care aparţin acestui curent literar opereză foarte mult cu simboluri, ele având menirea să inlocuiască expresiile directe, iar raportul dintre simbol si realitatea sufletească nu este dezvăluit, ci numai sugerat.
Simbolismul românesc a început la Literatorul, revistă legată de marile tradiţii ale literaturii române, de „paşoptismul” romantic si ancorată, cu adâncă responsabilitate, în problemele sociale şi politice. În acelaşi timp, a fost o publicaţie preocupată de pedagogia clasicistă a făuririi versurilor frumoase, a „artelor poetice” ilustrate de nume mari – Aristotel, Horaţiu, Boileau, de didactica aspiraţiilor ideale în care Arta, Frumosul, Poetul se scriu cu majuscule.
